Cele cinci simțuri – ce ne pot învăța despre persoanele pe care le întâlnim

Vederea, auzul, mirosul, gustul și pipăitul ne oferă o bună cunoaștere a realității materiale. Dar cele cinci simțuri au niște prelungiri în lumea psihică și pentru cel care a învățat să le exerseze ele sunt folositoare și în relațiile sale cu ceilalți.

Ochii îi permit să interpreteze anumite detalii imperceptibile ale comportamentului.

Urechile, dincolo de cuvintele rostite, analizează intonațiile unei voci, chiar și la telefon. Mirosul percepe mirosurile unor emanații psihice, iar gustul le descoperă savorile.

Cât despre pipăit, este de ajuns să strâgem mâna unei persoane pentru a fi imediat informați despre caracterul ei, fiindcă într-o strângere de mână o ființă se exprimă în întregime.

Câți oameni nu regretă că nu au știut să fie ageri în fața unor persoane întâlnite! Ei le-au supraestimat pe unele, le-au subestimat pe altele… De ce?

Ei se pronunță după o primă impresie și uneori le este suficient. De acum înainte, trebuie să devină mai puțin grăbiți, mai prudenți, mai chibzuiți, știind cat este de dificil să îi cunoști pe oameni.

În diferite părţi ale lumii (de pildă în localitatea Yvoire din estul Franţei, dar şi la Delhi, în India) există parcuri denumite “Grădini ale celor cinci simţuri”, în care vizitatorii sunt îmbiaţi să perceapă frumosul din jurul lor prin toate cele cinci simţuri.

Iar referirile frecvente – în literatură şi chiar în conversaţii curente – la un “al şaselea simţ”, unul misterios, un soi de intuiţie inexplicabilă sau capacitate de clarviziune, ceva ce ţine de parapsihologie, prelungesc până în secolul XXI ecourile gândirii antice.

În afară de aceste simţuri, numeroşi cercetători sunt de acord că mai există un număr de simţuri zise interne – sau interocepţii -, asociate unor stimuli proveniţi din interiorul corpului (nu din lumea exterioară) şi deserviţi de receptori specifici situaţi în organele interne.

Cercetări viitoare vor aduce, fără nicio îndoială, informaţii surprinzătoare cu privire la complexitatea alcătuirii noastre senzoriale.

Chiar dacă alte animale au simţuri speciale, care ne uluiesc mai cu seamă pentru că sunt atât de diferite de ale noastre, oamenii îşi au şi ei simţurile lor formidabile, ba încă sunt în stare ca, în situaţii speciale, să dea dovadă de o capacitate de adaptare ieşită din comun şi să intre pe “teritoriul” senzorial al altor specii, dezvotându-şi simţuri pe care nici nu credeau că le au.

Oare nu reuşesc mulţi nevăzători să se orienteze cu ajutorul ecolocaţiei, aşa cum fac, în mod natural, liliecii şi delfinii?

Chiar dacă, din ceea ce ştim până acum, oamenii nu percep câmpul electric şi pe cel magnetic, ori lumina polarizată, au îndeajuns de multe simţuri remarcabile pentru a merita admiraţia faţă de acest succes al evoluţiei, care i-a adus în prezent înzestraţi cu atâtea capacităţi uimitoare.

Loading...