5 modalități eficiente prin care să utilizezi bicarbonatul de sodiu în grădină

Este ieftin, ecologic și nu lipsește din nicio bucătărie. Este vorba despre bicarbonatul de sodiu, iar printre multiplele modalități de utilizare, incredibil este că îl poți folosi și în grădină. Ingredientul poate îmbunătăți viața grădinii tale!

Bicarbonatul de sodiu este un compus chimic anorganic ce face parte din categoria sărurilor. Denumirea sa folosită de toată lumea trebuie considerată una uzuală, fără pretenții științifice. Faptul că bicarbonatul se găsește în orice magazin alimentar, la un preț accesibil, îl face nu numai un ajutor de bază în multe domenii casnice, ci și în unele neașteptate, printre care intră și cele de sănătate.

5 modalități eficiente prin care să utilizezi bicarbonatul de sodiu în grădină

Prima dintre întrebuințările sale este pentru a trata plantele cu ajutorul unui spray din bicarbonat de sodiu, oricare ar fi la îndemână. Mucegaiul alb este o problemă reală cu multe plante, inclusiv liliacul, strugurii, trandafirii, castraveții ori monarda. Așadar, pentru a trata plantele de această ciupercă, este suficient să amesteci 4 litri de apă, o lingură de bicarbonat, o lingură de ulei vegetal și o lingură de detergent de vase.

A doua problemă de care poți scăpa cu ajutorul bicarbonatului de sodiu sunt omizile. Pentru a scăpa de ele, presară bicarbonat pe varză, de exemplu. Iar, dacă omizile au ajuns deja să se înfrupte din plantă, combină 50% făină, cu 50% praf de copt șii împrăștie amestecul peste suprafața afectată.

Cu ajutorul ingredientului magic și versatil, poți scăpa de buruieni. Vei scăpa de ele și, mai mult, le vei împiedica să germineze, împrăștiind un strat consistent de bicarbonat de sodiu în spațiile și crăpăturile formate.

De asemenea, bicarbonatul te poate scăpa și de iarba nedorită. Așadar, dacă observi iarba nedorită în gazonul tău ori printre crăpăturile casei, folosește bicarbonat udând zonele cu probleme.

Bicarbonatul de sodiu te poate scăpa și de murdăria de pe legume sau fructe. Folosindu-l îți poți înlătura murdăria, praful, pământul și rezidurile de pe fructe și legumele abia culese, aceasta fiind și una dintre cele mai simple metode pentru a le face să lucească. Așadar, înmoaie un burete umed într-o cantitate mică de bicarbonat și apoi freacă bine leguma, însă nu uita să clătești zdravăn la final.

Precauții, pentru cazurile în care este necesar să utilizezi bicarbonatul pentru flori

În momentul în care folosești bicarbonat de sodiu pentru flori, e recomandat să evitați pulverizarea lui pe tulpini și pe boboci. Totodată, este neapărat să repecți dozajul recomandat, întrucât o cantitate prea mare din ingredientul magic poate arde frunzele plantelor. În principiu, regula de bază este că nu trebuie să depășești o linguriță de bicarbonat de sodiu la un litru de apă.

Loading...